“Sunt Cristina Ionescu și, începând cu anul 2007, am făcut peste 150 de interviuri cu beneficiari ai Centrului Estuar, cu studenți voluntari veniți în practică la Fundația noastră și chiar psihologi, asistenți sociali, regizori, dornici să-și aducă aportul la buna desfășurare a activității noastre de zi cu zi.
Practic, fiecare număr al revistei Estuarul a avut o “vedetă”, adică oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți de către colegii lor, ori neluați în seamă de familie, amici, cunoștinte, care și-au dezvăluit cu sinceritate viețile, frământările, speranțele și s-au dăruit lumii cu toate “colțișoarele” personalității lor. Sper ca cele povestite să fi constituit un exemplu și, poate, un motiv de reflecție pentru cititorii revistei.
Prin intermediul interviurilor lunare, oamenii au ocazia să se cunoască mai bine între ei, să se îndrăgească și să lege prietenii cu mai multă ușurință. Căci Estuarul este și un loc al prieteniilor, întrajutorării, înțelegerii, toleranței, acceptării.
Mă bucur că am avut ocazia să cunosc îndeaproape, într-un timp relativ scurt, atâtea persoane interesante, fiecare unică în felul ei, atâtea … mici diamante sclipind lumii, dintre miile fire de nisip.”

"Revista sufletului meu. Mi-a mers la suflet revista de la bun început. Inițial îmi făcea plăcere să mă desfășor ca scriitor și poet în cadrul ei, dar după un timp, a devenit mult mai importantă pentru sufletul meu. Am găsit plăcerea și curajul de a încredința în paginile acestei publicații cele mai intime și sensibile aspecte ale caracterului meu. Evenimente și caracteristici din viața mea foarte personal, au devenit parte componentă din gândurile și emoțiile mele încredințate acestei reviste. Există sentimente și sensibilități pe care nu le-am încredințat nimănui, dar am considerat că este bine și de dorit pentru liniștea mea sufletească să le încredințez tiparului acestei publicații, și astfel revista a devenit cel mai intim și cel mai bun prieten al meu. Revista ESTUARUL este o gură permanentă de oxigen la care apelez atunci când gândurile mă înăbușă. Este o emoție caldă și sinceră care mă cuprinde citind această revistă. Îmi dau seama câtă nevoie avem toți care scriem în ea, să ne refugiem cu trăirile și speranțele noastre în interiorul acestei publicații.
Mă simt mândru și fericit că am avut posibilitatea să colaborez, de la începutul venirii mele la fundație, cu editorii acestei reviste și în timp m-am simțit tot mai confortabil să îmi încredințez cele mai intime și tainice sentimente și aspirații în paginile revistei noastre."

Era prin 2004 când mi s-a făcut propunerea, să zic așa, să scriu la Revista Estuarul. A fost un colac de salvare pentru mine; nu mai scrisesem de doi ani și propunerea asta era de nerefuzat! După ceva timp, mi-am dat seama că era o adevărată barcă de salvare (nu neapărat pentru cei care vor să scrie sau să rescrie), ci pentru toți care au nevoie de o altfel de terapie despre care auzisem, citisem, dar practic, nu știam nimic. Am făcut gălăgie când îmi erau respinse anumite articole, nu înțelegeam, pentru că, calitative erau. Nici acum nu știu dacă se pune accent pe prețiozitatea articolelor, dar rămâne singurul meu loc de refugiu atunci când am stări mai puțin bune sau mă simt minunat. Citesc materiale mai vechi și mă văd în ce stare eram, numai după început... după primele cuvinte. Revista Estuarul e ca un tort infinit de mare din care se poate servi oricine cu felii interminabile, iar gustul...e unul special, cu bun gust și gust bun.”

Scriu în revista Fundației de 4 ani, deja, În fiecare lună, la rubrica de “Mărturii”, dezvălui câte o părticică din sufletul meu. Tema fiecărui articol mă provoacă să mă gândesc mult la diferitele unghiuri din care pot vedea viața, îmi dă răspunsuri la întrebări demult puse și uitate în ungherele minții, îmi dă speranța unei vieți mai senine.
Iar faptul că fac și corectura revistei, îmi dă prilejul să mă bucur anticipat de lectura articolelor colegilor mei.
Revista îmi este dragă și apropiată, ca o prietenă; avem o colaborare constantă, strânsă, continuă și frumoasă!

Ce înseamnă Revista pentru mine?
Realizez trei rubrici permanente, la Revista Estuarul. Prima este Compoziția Artistică asociată editorialului scris lunar de Daniel Stetin. Îl citesc de mai multe ori, până mă obișnuiesc cu noutatea lui. Reprezintă astfel un exercițiu nu doar de imaginație ci și de cooperare cu anxietatea mea omniprezentă. A doua rubrică este Traducerea din Revista franceză Science et Vie. Mi-e foarte dragă și astfel îmi exprim nu doar recunoștința față de conținutul acesteia ci și posibilitatea de a-mi ajuta colegii cu sfaturi realizate din experimente sociale sau știri trăznite și utile. A treia, este Mărturia, diferită de la lună la lunā, conform inspirației Claudiei. Mă amuz să mă raportez la subiectele propuse și totodată experimentez prisma diferită de vedere a colegilor care își dau cu părerea despre același subiect. Pot spune că abordez cu seriozitate aceste teme și că le tratez ca pe o variantă de job care s-a dovedit o ratare în viața mea. Nu mai am stresul obsedantei angajări și e ca un serviciu care mă bucură, cu un șef prea puțin pretențios.

Pentru mine, Revista Estuarul este oglinda Fundației, în care găsesc multe articole foarte interesante, creații originale ale beneficiarilor, în care se "vede" potența și talentul celor ce contribuie la realizarea ei. Amintesc câteva rubrici care apar lunar în revistă: actualități, cenaclu literar, cugetări, pagina sportivă, mărturii, interviul lunii, editorialul.
Eu am contribuit, atât cât m-am priceput, cu câte un articol pe anumite teme, dar cu precădere am scris poeme, pentru pagina de cenaclu literar. Ar fi mai multe de spus despre o revistă din paginile căreia putem afla noutăți din viața Estuarului, dar mă opresc aici cu micile mele relatări și impresii despre tot conținutul revistei. Cinste celor ce au inițiat înființarea ei și a celor ce contribuie la buna ei existență.